Mișcare

De-ai ști că te aștept de o eternitate,

Doar să devii al trupului răgaz –

Durere...

Cînd ești în lipsă și cînd ești aproape

A corpurilor transpirate veșnicii –

Plăcere...

Iar buzele le-ntinzi cît mai aproape...

Cu sărutări fierbinți pe mărul lui Adam –

Creare...

Pe trupu-mi slab alt trup

De două ori mai mare –

Mișcare...

Ah! Unde sunt poeții?!

Măcar cei rătăciți

Să-mi cînte suferința

De doruri prea fierbinți.

Ah! Unde sunt mișeii?!

Să-mi toarcă melodii

De patimi întristate

Și valuri argintii...

Dar, iată-mi-s, călăii –

În mine s-au ascuns

Și nopțile îmi fură

Lor zile nu-s deajuns...

Mizerabil domn de ceară,

Peste buze-mi se strecoară

Și-și întinde palma lin

Spre mireasma de afin.

Și mă-nghite, mă străpunge,

Cu-ale nopții clipe lunge,

Mă tîrăște sub o stea

Ca să soarbă și din ea.

Dar prin corpul lui fierbinte

Fecioria mea se simte,

Cînd se pierde, mă-nfioară –

Mizerabil domn de ceară...

Poetului necunoscut - Tudor Arghezi

Când ți-ai pornit clădirea altarului visat. 
Vezi ca, furat de iazme, să nu te fi înșelat. 
De vreme ce-ai să umbli prin suflete-n cuvinte, 
Te legi de la-nceputuri, visând, cu jurăminte. 
Dezgropi pe om din beznă, faci stelele să cânte. 
Să n-ai deșertăciune, nici har să te-nspăimânte. 
Cu tainele nu-ncape de-a gluma să te joci: 
Câte cuvinte-n carte, atâtea-s și găoci. 
Așteaptă alte zmalțuri, mai proaspete, și vor 
O scânteiere nouă și dinlăuntrul lor.

Un blestem te-mpresoară din veac în veac, dar tu 
Îi ești dator clădirii s-asculți de el, sau nu. 
Altarul ca să fie și pietrele să ție 
Cer inima și viața zidite-n temelie.

Alunecă-n deșertul nemiloasei văi

Și întărește-ți forțele, intrus,

Căci drumul e anevoios

De întors – dus.

Fierbinte-ți gura se va rătăci

Între-a colinelor amurg,

Iar mîna între coapse-mi se va fi supus

De jos în sus.

Și ochii plimbă-ți-i printre picturi

De-a ramurilor brațe lungi,

Doar uită-te, cum se apleacă unduios

De sus în jos.

Cînd trupul ți se înfierbîntă la apus

Între deșertul bej-trandafiriu,

Tu, gustă și din fructul stors –

De dus-întors.

Pedeapsă - Leonida Lari

Trec norii ca niște turme-n visare
Și duce-m-aș pe urma lor -
C-un vers ai putea să mă-nlănțui mai tare
Decît c-o privire de dor.

În tot ce se-ntîmplă în văile firii
De-auzul din mine mă tem,
Iubită de muze, și clipa iubirii
Îmi este aproape-un blestem.

Mă fură, mă leagă cuvinte durute -
De ce oare-așa m-am născut? -
C-un vers ai putea să-mi iei capul mai iute
Decît cu un aprig sărut.

Rondelul meu - Alexandru Macedonski

Când am fost ură am fost mare,
Dar, astăzi, cu desăvârșire
Sunt mare, căci mă simt iubire,
Sunt mare, căci mă simt uitare.

Ești mare când n-ai îndurare,
Dar te ridici mai sus de fire
Când ți-este inima iubire,
Când ți-este sufletul iertare.

Știu: toate sunt o-ndurerare,
Prin viață trecem în neștire,
Dar mângâierea e-n iubire,
De-ar fi restriștea cât de mare,
Și înălțarea e-n iertare.

În Chișinău s-a făcut că ninge. Niciodată nu a fost tîrziu, nici pentru iarnă, nici pentru fericire. Știi, cînd stau cu o cafea fierbinte în pat, totul pare atît de deplasat încît m-aș întreba ce e aia fericire. E o dimineață din trecut, așa erau toate cîndva, doar că figurile sunt altele, măștile însă s-au păstrat, și gîndurile la fel. Aceleași frămîntări, același amalgam de așteptări și speranțe cu nerăbdare uneori indusă pînă la panică. E senzația unui deja-vu, cu toate că am trecut prin momente asemănătoare am impresia că e prima dată și ezit să trec mai ușor peste dorul ce mă urmărește. Îmi repet că o să treacă, că am mai simțit asta și acum nici măcar nu mă ating nici amintirile, tu însă ești altceva, un altceva plin de sens și în același timp lipsit de acesta. Sunt într-atît de obsedată de imaginea ta încît mă trec fiori de la prima literă din alfabet, vocala asta poate să îmi răstoarne tot ceea ce încerc să ascund și să distrug în mine. Atîtea contradicții nu am simțit niciodată, cu toate că de la primile întîlniri totul era sub control și nu sub al tău... Acum însă totul a zburat dracului, controlul, trecutul, uneori zboară naibii și distanța căci tot ce simt e cum respirația ta îmi încîlzește gîtul și îmi pune diagnoza de a mă sfîrși într-o lume ireală unde tu ești dincolo de trup și mă urmărești pretutindeni. Te-aș aștepta nu doar în existența asta, chiar dacă zic fără încetare că nu meriți simt altceva și tu știi ce... Sper că niciodată nu o să crezi în faptul că m-am răzgîndit și o să mă găsești, dacă nu reușești asta acum mai am la dispoziție șase vieți și toate sunt la tine în palmă...