Poetului necunoscut - Tudor Arghezi

Când ți-ai pornit clădirea altarului visat. 
Vezi ca, furat de iazme, să nu te fi înșelat. 
De vreme ce-ai să umbli prin suflete-n cuvinte, 
Te legi de la-nceputuri, visând, cu jurăminte. 
Dezgropi pe om din beznă, faci stelele să cânte. 
Să n-ai deșertăciune, nici har să te-nspăimânte. 
Cu tainele nu-ncape de-a gluma să te joci: 
Câte cuvinte-n carte, atâtea-s și găoci. 
Așteaptă alte zmalțuri, mai proaspete, și vor 
O scânteiere nouă și dinlăuntrul lor.

Un blestem te-mpresoară din veac în veac, dar tu 
Îi ești dator clădirii s-asculți de el, sau nu. 
Altarul ca să fie și pietrele să ție 
Cer inima și viața zidite-n temelie.

Alunecă-n deșertul nemiloasei văi

Și întărește-ți forțele, intrus,

Căci drumul e anevoios

De întors – dus.

Fierbinte-ți gura se va rătăci

Între-a colinelor amurg,

Iar mîna între coapse-mi se va fi supus

De jos în sus.

Și ochii plimbă-ți-i printre picturi

De-a ramurilor brațe lungi,

Doar uită-te, cum se apleacă unduios

De sus în jos.

Cînd trupul ți se înfierbîntă la apus

Între deșertul bej-trandafiriu,

Tu, gustă și din fructul stors –

De dus-întors.

Pedeapsă - Leonida Lari

Trec norii ca niște turme-n visare
Și duce-m-aș pe urma lor -
C-un vers ai putea să mă-nlănțui mai tare
Decît c-o privire de dor.

În tot ce se-ntîmplă în văile firii
De-auzul din mine mă tem,
Iubită de muze, și clipa iubirii
Îmi este aproape-un blestem.

Mă fură, mă leagă cuvinte durute -
De ce oare-așa m-am născut? -
C-un vers ai putea să-mi iei capul mai iute
Decît cu un aprig sărut.