Bărbatul înflori la primul semn 

al trupului plăpînd, înșelător fiind,  

c-o mască de candoare-nmiresmată,

cu fața-mbujorată de eterne melodii

și castități trandafirii unduitoare

c-o singură mișcarea-nnebunea pe orișicare.

Și cum cel trup se legăna pășind

Cu a misterelor naturii întrupate

Barbatul se ruga tot tremurînd

Rînd după rînd, în gînd, mai vrînd...

Iar acel trup ca un martir al ispășirii

Se-nfierbînta la gîndul dezgolirii

Și nimeni nu se îndoia că de rușine,

Căci cel nevinovat se poate-abține...

Și cît fecioara asculta în fiecare seară

Cea rugă de bărbat ce înfioară

Se năpusti oricum ușoară ,

Căci trupul feciorelnic devenise o povară...

Cum ea ardea din ce în ce mai tare,
pentru ispitele nemuritoare,
deja în glas bărbatul se ruga-n uitare.

Și ca să-i fie ruga-n totul auzită

Fecioara-i ispăși păcatele-mblînzită...