E timpul să pun punct acolo unde nu e nimic scris și unde nu există loc pentru un oarecare gînd... Nu o să regret pentru că nu îmi este dureros. E doar o obsesie trecătoare, nu îmi pot explica de ce încerc să mă mint și să îmi atribui ceea ce nu simt. Știu că sunt singură de prea mult timp și am senzația că așa va rămîne pentru totdeauna... e ceva anormal, dar poate asta mi-e soarta, și cine aș fi eu dacă m-aș pierde în umbra unei fericiri?! Mi-e frică să scriu tot ce gîndesc, nu o să neg faptul că de multe ori îmi imaginam că vom fi împreună, că mă vei cuprinde așa fragedă cum sunt și vei rămîne acel unic... dar știu că nu e așa, de ce atunci nu mă opresc?! Poate e tîrziu, dar știu că am fost îndrăgostită de multe ori și mai tare decît acum și cel mai greu a fost să fac ceea ce fac acum, să înșir tot ce mă frămîntă și să uit, să las foaia să-mi fure tot ceea ce simt. Ar trebui să scriu toate neajunsurile tale aici, dar nu pot... nu ești perfect, dar ești deosebit... Sună ca o frază de înmormîntare, îmi pare rău, poate nu ar trebui, dar sunt hotărîtă să fac asta, și a venit timpul... Aici ar trebui să fie punctul, dar mă întorc și mai adaug două. Te iubesc pentru că nu te pot cunoaște, pentru că ești un mister... și mister să rămîi.