Zarea se-norează. Cad de sus omături.
Dor îmi e de tine , chiar cînd ești alături.
Frunza se destramă. Ceruri cad în ape.
Dor îmi e de tine , chiar cînd ești aproape.
Iar afară plouă, ceruri viscolesc -
să nu mă mai satur să te tot privesc.
Draga mea, iubito, floare-ngîndurată -
a mea întotdeauna, și-a mea niciodată.
Oare și atuncea , după ce-o să mor,
tot așa de tine o să-mi fie dor?!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu