Dragostea dintîi - Nicolae Dabija

Rămîi, rămîi,
de-a pururi dragostea dintîi
În gînd, în vis, în amintire -
rămîi, întîia mea iubire

Cînd pomii sîngeră, pe deal,
cînd luna trece pe sub val,
și brazii toți se fac tămîi,
rămîi, iubirea mea, rămîi.

Cînd pomului, în primăvară,
prea-multă floare i-i povară
și-amurgul pare un lămîi -
rămîi, rămîi...

Cînd se trezește-n mine-un cînt,
dar sa-l rostesc mă înspăimînt
cînd piatra și mai mută îi -
rămîi!